miercuri, 12 noiembrie 2008

Jiji pe wikipedia

Bha, ne-am dat dreaq, Jiji e pe wikipedia :)
George Becali s-a născut la data de 25 iunie 1958, în satul Zagna (judeţul Brăila) într-o familie de origine aromână, care a fost deportată în Bărăgan, de autorităţile comuniste, datorită asocierii cu fasciştii din Garda de Fier înainte de cel de-al doilea război mondial.

După evenimentele din 1989, s-a lansat în afaceri, având, în prezent, o avere estimată la aproape 3 miliarde de dolari (ocupă locul 2 în Topul celor mai bogaţi români, întocmit de revista „Capital”). [1] În prezent, este preşedinte al Consiliului de Administraţie al F.C. Steaua S.A. Bucureşti, acţionar majoritar la F.C. Steaua S.A. Bucureşti, la S.C. Avicola S.A. Iaşi şi la Uzina Mecanică Drăgăşani. Marea parte a averii sale provine din investiţii imobiliare.

George Becali s-a remarcat atât prin funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Clubului de Fotbal Steaua Bucureşti şi calitatea de acţionar majoritar al acestuia, dar şi prin ascensiunea politică (fiind cotat cu cca 10-15% cota de încredere în unele sondaje de opinie).[2]

A organizat acţiuni de binefacere, a construit biserici, s-a remarcat în acest sens donaţia de câteva milioane de euro făcută către bisericile ortodoxe româneşti de la Muntele Athos, [3] precum şi construirea unui sat pentru sinistraţii de la Vadu Roşca (jud. Vrancea), Rast (jud. Dolj), Arbore (jud. Suceava).

detalii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu